Au fost primite 14 de sesizări prin Dispecerat, cu privire la opriri neregulamentare. În acest sens, polițiștii locali au identificat conducătorii auto și au aplicat sancțiunile contravenționale conform normelor legale.
Începând cu data de 15.01.2018, polițiștii locali din cadrul Serviciul Circulație și Serviciul Ordine Publică acționează în zona unităților de învățământ: Școala „Vasile Cârlova” și Școala „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. De asemenea, în intervalul orar 06:30-08:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat pentru fluidizarea traficului în zona podului ce traversează râul Ialomița (Pod Valea Voievozilor).
Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a aplicat amenzi în valoare de 25.225 lei.
COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL
Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Radu Vărzaru, Mircea cel Bătrân, Creţulescu, Suseni, Cernăuţi, Prutului, Nicolae Bălcescu, Radu Popescu, Radu cel Mare, Udrişte Năsturel, Matei Basarab, Costache Olăreanu, Calea Domnească, Eroilor, Soroca, Tudorică Popescu, Pr. Toma Georgescu, Radu Greceanu, Popa Șapcă, Constantin Brâncoveanu, Diaconu Coresi, Mr. Brăzișeanu, Dinu Lipatti, Apusului, Ana Ipătescu, Vasile Alecsandri, Leo Plângă, Bărăției, Grigore Alexandrescu, Mihai Bravu, Pârvan Popescu, Calea Câmpulung, Tighina, Herţa, Milioara, Soarelui, Avram Iancu.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului au participat la acțiunea de curățenie de pe str. Avram Iancu, organizată de Primăria Municipiului Târgoviște prin Direcția de Salubritate, iar persoanele care au fost identificate depozitând deșeuri pe domeniul public au fost sancționate.
COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI
În perioada 02.02.2018 – 09.02.2018, s-au efectuat acţiuni de control în Microraioanele VI,VIII, IX, Șoseaua Găești, Calea Câmpulung, prin care au fost verificate asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale persoanelor, proprietari de terenuri, care au depozitat deșeuri menajere și industriale fără a respecta normele legale.
COMPARTIMENT ACTIVITĂŢI COMERCIALE
S-a acţionat, conform O.G nr. 99/2000 republicată în 2007, pentru verificarea societăţilor comerciale care desfăşoară activitate de alimentaţie publică, obiectivul controlului fiind deţinerea autorizaţiei emisă în acest sens de Primăria Municipiului Târgovişte. Au fost depistate două societăți comerciale care desfășurau activitate de alimentaţie publică fără să deţină autorizaţie și au fost sancţionate contravenţional cu amendă.
În plus, s-a acţionat, potrivit H.C.L nr. 477/2008 cu completările și modificările ulterioare, pe Bulevardul Unirii, strada Radu cel Mare și Șoseaua Găești, în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare și a celui ambulant de pe domeniul public. S-au luat măsuri astfel încât dispozițiile legale să fie întocmai respectate.
Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 3.300 lei.
În total, în perioada 02.02.2018 – 09.02.2018, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 31.475 lei.