SINTEZĂ ACTIVITATE 2.11.2018

 

SERVICIUL ORDINE, LINIȘTE PUBLICĂ ȘI PAZĂ

În perioada 26.10.2018-01.11.2018, au fost înregistrate 46 de sesizări. Polițiștii locali din cadrul Serviciului au legitimat, în acest interval, 318 de persoane și au asigurat protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Mai mult, polițiștii locali asigură un climat de siguranță publică în imediata apropiere a instituțiilor de învățământ și pe durata audiențelor ce au loc la Primăria Municipiului Târgoviște, dar monitorizează și locuri de joacă din municipiu.

În fiecare duminică, polițiștii locali din cadrul Serviciului asigură ordinea și liniștea publică în Piața Bărăției și la Obor. De asemenea, în Piața 1 Mai din Târgoviște, polițiștii locali îi însoțesc pe lucrătorii Pieței atunci când colectează taxele pentru plata tarabelor.

Serviciul Ordine, Liniște Publică și Pază a aplicat amenzi în valoare de 4.440 lei.

SERVICIUL CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE

Au fost primite 17 sesizări prin Dispecerat, cu privire la opriri neregulamentare. În acest sens, polițiștii locali au identificat conducătorii auto și au aplicat sancțiunile contravenționale conform normelor legale.

În plus, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație acționează în zona unităților de învățământ: Școala „Vasile Cârlova” și Școala „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat pentru fluidizarea traficului în zonele unde au fost efectuate lucrări la infrastructura rutieră.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a aplicat amenzi în valoare de 23.950 lei.

BIROUL CONTROL

COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL

Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Dumitru Băltăreţu, Dr. Marinescu Gheorghe, Dr. Oprescu Dumitru, Calea Câmpulung, Aviator Negel, Bucovinei, Calea Domnească, I. C. Brătianu, Avram Iancu, Unirii, Moldovei, Basarabiei, Cetății, Lt. Stancu Ion, Nicolae Filipescu, 9 Mai, Boerescu Zaharia, Matei Vlădescu, Independenței, Regele Carol I, Iazului, Aleea Trandafirilor, Tudor Vladimirescu, Ciprian Porumbescu, 10 Mai, Mircea cel Bătrân, Vasile Florescu, Piaţa 1 Mai, Arsenalului, Horea, Nicolae Dobrin, Crişan, Cpt. Andreescu, Valul Cetăţii, Maior Eugen Brezişeanu, Benone Georgescu, Nicolae Bălcescu, Pădurii.

De altfel, au fost verificate și soluționate sesizările primite din partea cetăţenilor municipiului.

COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI

În perioada 26.10.2018-01.11.2018, au fost efectuate controale în Microraioanele VIII, IX, XI, XII, Cartier Priseaca, zona Centrală, Cartier Sagricom, prin care au fost verificate măsurile de salubrizare a străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public. În urma controlului efectuat, au fost luate măsuri pentru ca normele legale să fie respectate.

Totodată, au fost efectuate acţiuni de control în următoarele zonele limitrofe municipiului Târgovişte în care se depozitează frecvent resturi de materiale de construcţii şi deşeuri menajere: zona malului drept al râului Ialomiţa, str. Popa Cornel, Calea Ialomiței, Bulevardul Eroilor, str. Petru Cercel, Şoseaua Găeşti, str. Nifon, str. Laminorului.

A fost identificat un teren insalubru, încălcând normele de conviețuire socială și de mediu, urmând a se lua măsuri conform legii.

De altfel, în vederea respectării prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere, au fost verificare platformele cu eurocontainere din zonele mai sus menționate.

COMPARTIMENTUL ACTIVITĂŢI COMERCIALE

S-a acţionat, conform O.G. nr. 99/2000 republicată în 2007, pentru verificarea societăţilor comerciale care desfăşoară activitate de alimentaţie publică, obiectivul controlului fiind deţinerea autorizaţiei emisă în acest sens de Primăria Municipiului Târgovişte.

În plus, s-a acţionat, pe Bulevardul Unirii, Șoseaua Găești și Str. Radu cel Mare, în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare și a celui ambulant de pe domeniul public. S-au luat măsuri astfel încât dispozițiile legale să fie întocmai respectate.

Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 2.000 de lei.

În total, în perioada 26.10.2018-01.11.2018, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.890 lei.