SINTEZĂ ACTIVITATE 11.10.2019

 

 SERVICIUL ORDINE, LINIȘTE PUBLICĂ ȘI PAZĂ

În perioada 04.10.2019 -10.10.2019, au fost înregistrate 51 de sesizări. Polițiștii locali din cadrul Serviciului au legitimat, în acest interval, 213 persoane și au asigurat protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Mai mult, polițiștii locali asigură un climat de siguranță publică în imediata apropiere a instituțiilor de învățământ și pe durata audiențelor ce au loc la Primăria Municipiului Târgoviște, dar monitorizează și locuri de joacă din municipiu.

Serviciul Ordine, Liniște Publică și Pază a aplicat amenzi în valoare de 5.335 de lei.

SERVICIUL CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE

Au fost primite 21 sesizări prin Dispecerat, cu privire la opriri neregulamentare. În acest sens, polițiștii locali au identificat conducătorii auto și au aplicat sancțiunile contravenționale conform normelor legale.

În plus, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație acționează în zona unităților de învățământ: Școala „Vasile Cârlova” și Școala „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat pentru fluidizarea traficului în zonele unde au fost efectuate lucrări la infrastructura rutieră.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a aplicat amenzi în valoare de 16.425 lei.

BIROUL CONTROL

COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL

Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Radu Vărzaru, Cretzulescu, Suseni, Cernăuţi, Prutului, Nicolae Bălcescu, Radu Popescu, Radu cel Mare, Udrişte Năsturel, Macarie, Matei Basarab, Costache Olăreanu, Calea Domnească, Eroilor, Soroca, Tudorică Popescu, Pr. Toma Georgescu, Radu Greceanu, Popa Șapcă, Constantin Brâncoveanu, Diaconu Coresi, Mr. Brezișeanu, Dinu Lipatti, Apusului, Ana Ipătescu, Vasile Alecsandri, Leo Plângă, Bărăției, Grigore Alexandrescu, Mihai Bravu, Tighina, Herţa, Milioara, Ion Ghica, Aleea Sinaia, Mircea cel Bătrân, Teilor, Șoseaua Găești, Calea Ploiești, General Matei Vlădescu.

De altfel, au fost verificate și soluționate sesizările primite din partea cetăţenilor municipiului.

COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI

În perioada 04.10.2019 – 10.10.2019, au fost efectuate controale în Microraioanele II, III, IV, V, VI, prin care au fost verificate măsurile de salubrizare a străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public. În urma controlului efectuat, au fost luate măsuri pentru ca normele legale să fie respectate.

Totodată, au fost întreprinse acţiuni de control în următoarele zonele limitrofe municipiului Târgovişte în care se depozitează frecvent resturi de materiale de construcţii şi deşeuri menajere: Calea Ialomiței, Bulevardul Eroilor, str. Petru Cercel, Şoseaua Găeşti, str. Nifon, str. Laminorului, str. Popa Cornel și str. Gării.

De altfel, în vederea respectării prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere, au fost verificare platformele cu eurocontainere din zonele mai sus menționate.

COMPARTIMENTUL ACTIVITĂŢI COMERCIALE

S-a acţionat, conform O.G. nr. 99/2000 republicată în 2007, pentru verificarea societăţilor comerciale care desfăşoară activitate de alimentaţie publică, obiectivul controlului fiind deţinerea autorizaţiei emisă în acest sens de Primăria Municipiului Târgovişte. S-a constatat că o societate comercială desfășura activitate de alimentație publică fără să dețină autorizație și a fost sancționată contravențional cu amendă.

În plus, s-a acţionat pe Bulevardul Unirii, Șoseaua Găești și pe Str. Radu cel Mare, în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare și a celui ambulant de pe domeniul public. S-au luat măsuri astfel încât dispozițiile legale să fie întocmai respectate.

Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 6.000 de lei.

În total, în perioada 03.10.2019 – 10.10.2019, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 27.760 lei.