SINTEZĂ ACTIVITATE 10.07.2020

 

 SERVICIUL ORDINE, LINIȘTE PUBLICĂ ȘI PAZĂ

În perioada 03.07.2020-09.07.2020, au fost înregistrate 59 de sesizări. Polițiștii locali din cadrul Serviciului au acționat sub coordonarea Poliției Municipiului Târgoviște, au verificat persoanele aflate în izolare și au legitimat 233 persoane.

Totodată, a fost instituită o echipă suport de protecție a mediului care a efectuat verificări pe tot cuprinsul municipiului Târgoviște cu scopul de a preveni, constata și sancționa acele aspecte de încălcare a legislației privind fumatul în locuri nepermise (în special la locurile de joacă), aruncarea și depozitarea voluntară de resturi și gunoaie de orice fel pe domeniul public, consumul de alcool în alte locuri decât cele prevăzute de lege, murdărirea și distrugerea intenționată a mobilierului stradal, circulația atelajelor pe străzile din municipiu, dar și  tulburarea ordinii și liniștii publice. Pe durata săptămânii de monitorizare fiecare zonă din municipiu a fost verificată cel puțin o dată, punându-se accent pe: locurile de joacă din municipiu, parcurile, cartierele Micro IV și VI, zona centrală a municipiului, Aleea Trandafirilor, Calea București și zonele piețelor agroalimentare.

Serviciul Ordine, Liniște Publică și Pază a aplicat amenzi în valoare de 9.350 de lei.

SERVICIUL CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE

În perioada 03.07.2020-09.07.2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat împreună cu lucrătorii Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Rutier pe toată raza teritorială de competență a I.J.P.Dâmbovița.

Au fost primite 10 sesizări prin Dispecerat, cu privire la opriri neregulamentare. În acest sens, polițiștii locali au identificat conducătorii auto și au aplicat sancțiunile contravenționale conform normelor legale. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat pentru fluidizarea traficului în zonele unde au fost efectuate lucrări la infrastructura rutieră și au fost efectuate verificări cu privire la autoturismele abandonate pe raza municipiului.

Serviciul Circulație a aplicat amenzi în valoare de 12.620 lei.

BIROUL CONTROL

COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL

Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Dumitru Băltăreţu, Dr. Marinescu Gheorghe, Dr. Oprescu Dumitru, Calea Câmpulung, Aviator Negel, Ion Ghica, Calea Domnească, I.C. Brătianu, Avram Iancu, Unirii, Moldovei, Basarabiei, Bucovinei, Cetății, Lt. Stancu Ion, Nicolae Filipescu, 9 Mai, Boerescu Zaharia, Matei Vlădescu, Independenței, Regele Carol I, Iazului, Aleea Trandafirilor, Tudor Vladimirescu, Ciprian Porumbescu, 10 Mai, Mircea cel Bătrân, Vasile Voiculescu, Piaţa 1 Mai, Arsenalului, Horea, Nicolae Dobrin, Crişan, Cpt. Andreescu, Valul Cetăţii, Iancu Jianu, Nicolae Filipescu, Aleea Griviței, Libertății, Piața 1 Mai, Ecoului, I. C. Brătianu, Calea București, Bărăției, Constantin Brâncoveanu, Aleea Sinaia, Șoseaua Găești, Calea Ialomiței.

De altfel, au fost verificate și soluționate sesizările primite din partea cetăţenilor municipiului.

COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI

Au fost efectuate controale în Microraioanele II, III, IV, V, VI, IX, XI, Cartierele Priseaca și Sagricom și zona centrală,  prin care au fost verificate măsurile de salubrizare a străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public. În urma controlului efectuat, au fost luate măsuri pentru ca normele legale să fie respectate.

Totodată, au fost întreprinse acţiuni de control în următoarele zonele limitrofe municipiului Târgovişte în care se depozitează frecvent resturi de materiale de construcţii şi deşeuri menajere: Calea Ialomiței, Bulevardul Eroilor, str. Petru Cercel, Şoseaua Găeşti, str. Nifon, str. Laminorului, str. Popa Cornel și str. Gării.

De altfel, în vederea respectării prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere, au fost verificare platformele cu eurocontainere din zonele mai sus menționate, dar și graficul de colectare pentru a nu exista abateri.

COMPARTIMENTUL ACTIVITĂŢI COMERCIALE

S-a acţionat, conform O.G. nr. 99/2000 republicată în 2007, pentru verificarea societăţilor comerciale care desfăşoară activitate de alimentaţie publică, obiectivul controlului fiind deţinerea autorizaţiei emisă în acest sens de Primăria Municipiului Târgovişte.

Au fost efectuate acțiuni de control  în zona Centrul Vechi, iar în urma verificărilor, s-a constatat că 13 agenți economici dețin Acord de ocupare temporară a domeniului public pentru amplasare terasă sezonieră. Două societăți comerciale au fost înștiințate să intre în legalitate.

În plus, s-a acţionat pe în Str. Radu cel Mare, B-dul Unirii, Șos. Găești, Piața 1 Mai, în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare și a celui ambulant de pe domeniul public cu legume-fructe. S-au luat măsuri astfel încât dispozițiile legale să fie întocmai respectate.

Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 1.350 de lei.

În total, în perioada 03.07.2020 – 09.07.2020, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 23.320 lei.