SINTEZĂ ACTIVITATE 10.04.2020
SERVICIUL ORDINE, LINIȘTE PUBLICĂ ȘI PAZĂ
În perioada 03.04.2020-09.04.2020, au fost înregistrate 39 de sesizări. Polițiștii locali din cadrul Serviciului au acționat sub coordonarea Poliției Municipiului Târgoviște, au verificat persoanele aflate în izolare, au legitimat 271 persoane și au identificat 3 persoane fără adăpost, care au fost predate Direcției de Asistență Socială.
Serviciul Ordine, Liniște Publică și Pază a aplicat amenzi în valoare de 68.950 de lei.
SERVICIUL CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE
În perioada 03.04.2020-09.04.2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat împreună cu lucrătorii Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Rutier pe toată raza teritorială de competență a I.J.P.Dâmbovița. Au fost efectuate 87de filtre la toate intrările/ieșirile din oraș și au fost legitimate 1.656 persoane. De asemenea, au fost oprite de polițiștii rutieri și verificate de polițiștii locali un număr de 1.210 vehicule.
Polițiștii locali au sancționat 3 persoane care nu aveau documentele necesare deplasării pe drumurile publice. În timpul patrulărilor, locuitorii din municipiu au fost informați să rămână cât mai mult în casă și să nu părăsească locuința decât în condițiile prevăzute de Ordonanțele Militare.
Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a aplicat amenzi în valoare de 8.320 lei.
BIROUL CONTROL
COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL
Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Radu Vărzaru, Cretzulescu, Suseni, Cernăuţi, Prutului, Nicolae Bălcescu, Radu Popescu, Radu cel Mare, Udrişte Năsturel, Macarie, Matei Basarab, Costache Olăreanu, Calea Domnească, Eroilor, Soroca, Tudorică Popescu, Pr. Toma Georgescu, Radu Greceanu, Popa Șapcă, Constantin Brâncoveanu, Diaconu Coresi, Libertății, Mr. Brezișeanu, Dinu Lipatti, Apusului, Ana Ipătescu, Vasile Alecsandri, Leo Plângă, Bărăției, Grigore Alexandrescu, Mihai Bravu, Tighina, Herţa, Milioara, Ion Ghica, Aleea Sinaia, Mircea cel Bătrân, Pârvan Popescu, Șoseaua Găești, Gimnaziului, Scriitor Matei Alexandru, Calea Câmpulung.
De altfel, au fost verificate și soluționate sesizările primite din partea cetăţenilor municipiului.
De asemenea, au fost verificate persoanele juridice/fizice, privind respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 1 și nr. 2/2020, pe următoarele străzi: Mircea cel Bătrân, Calea București, Unirii, Tudor Vladimirescu, Moldovei, Cetății, 10 Mai, Independenței, Matei Vlădescu, Calea Domnească, Aleea Trandafirilor, Nicolae Filipescu, Popa Șapcă.
COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI
În perioada 03.04.2020-09.04.2020, au fost efectuate controale în Microraioanele XI, XI, XII, Aleea Trandafirilor și Cartier CFR, prin care au fost verificate măsurile de salubrizare a străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public. În urma controlului efectuat, au fost luate măsuri pentru ca normele legale să fie respectate.
Totodată, au fost întreprinse acţiuni de control în următoarele zonele limitrofe municipiului Târgovişte în care se depozitează frecvent resturi de materiale de construcţii şi deşeuri menajere: Calea Ialomiței, Bulevardul Eroilor, str. Petru Cercel, Şoseaua Găeşti, str. Nifon, str. Laminorului, str. Popa Cornel și str. Gării.
În această perioadă, au fost verificate 35 de persoane pentru a vedea modul în care respectă măsura izolării la domiciliu, conform Ordonanței Militare nr. 1/2020.
S-au efectuat verificări privind respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 1, nr. 2 și nr. 3/ 2020 de către agenții economici din zona Centrului Vechi, a complexelor comerciale Kaufland, Muntenia, Penny Market și Pavcom.
COMPARTIMENTUL ACTIVITĂŢI COMERCIALE
Polițiștii locali au acționat pe raza Municipiului Târgoviște pentru verificarea aplicării măsurilor de primă urgență care privesc aglomerările de persoane prevăzute de Ordonanțele Militare nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5 și nr. 6/2020, prin instituirea stării de urgență la nivel național pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Conform Ordonanței Militare nr. 2/2020, a fost verificată aplicarea măsurii de suspendare temporară a activității de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori.
S-a acționat în piețele agroalimentare din Municipiul Târgoviște pentru verificarea aplicării măsurilor dispuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, astfel :
– zonele de intrare în piață să fie separate de zonele de ieșire;
– obligativitatea utilizării soluțiilor de dezinfecție a mâinilor, pentru consumatori;
– respectarea distanței sociale dintre consumator și producător;
– dezinsecția măcar o data pe zi a aleilor, pardoselilor și tarabelor, ușilor de acces;
– obligativitatea producătorilor de a purta mănuși și măști de protecție.
S-a acţionat, potrivit H.C.L. nr. 477/2008, completată şi modificată prin H.C.L. nr. 44/2009, pe Str. Radu cel Mare, B-dul Unirii, Șos. Găești, Str. T. Vladimirescu, Str. C. Brâncoveanu în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare şi comerţului ambulant. Comercianții ambulanți au fost îndrumați către piețele din Municipiu și a fost restrâns comerțul de întâmpinare cu legume-fructe.
Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 11.000 lei.
În total, în perioada 03.04.2020 – 09.04.2020, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 88.270 lei.