SINTEZĂ ACTIVITATE 06.06.2018

 

SERVICIUL ORDINE, LINIȘTE PUBLICĂ ȘI PAZĂ

În perioada 29.06.2018-05.07.2018, au fost înregistrate 70 de sesizări. Polițiștii locali din cadrul Serviciului au legitimat, în acest interval, 272 persoane și au asigurat protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Mai mult, polițiștii locali asigură un climat de siguranță publică în imediata apropiere a instituțiilor de învățământ și pe durata audiențelor ce au loc la Primăria Municipiului Târgoviște, dar monitorizează și locuri de joacă din municipiu.

În fiecare duminică, polițiștii locali din cadrul Serviciului asigură ordinea și liniștea publică în Piața Bărăției și la Obor. De asemenea, în Piața 1 Mai din Târgoviște, polițiștii locali îi însoțesc pe lucrătorii Pieței atunci când colectează taxele pentru plata tarabelor.

Serviciul Ordine, Liniște Publică și Pază a aplicat amenzi în valoare de 6.860 lei.

SERVICIUL CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE

Au fost primite 17 de sesizări prin Dispecerat, cu privire la opriri neregulamentare. În acest sens, polițiștii locali au identificat conducătorii auto și au aplicat sancțiunile contravenționale conform normelor legale.

În plus, polițiștii locali din cadrul Serviciul Circulație și Serviciul Ordine Publică acționează în zona unităților de învățământ: Școala „Vasile Cârlova” și Școala „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au acționat pentru fluidizarea traficului în zonele unde au fost efectuate lucrări la infrastructura rutieră.

Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a aplicat amenzi în valoare de 23.160 lei.

BIROUL CONTROL

COMPARTIMENTUL DISCIPLINA ÎN CONSTRUCŢII ȘI AFIŞAJ STRADAL

Reprezentanţii Compartimentului au efectuat controale pentru identificarea aspectelor de nerespectare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi respectarea proiectului tehnic aprobat, identificarea lucrărilor cu caracter provizoriu, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame pe străzile: Calea București, Radu de la Afumați, Calea Domnească, Laminorului, Vasile Blendea, I. C. Brătianu, Ion Ciorănescu, Petru Cercel, Pandurilor, Luceafărului, Cronicarilor, Crăiţelor, Mihail Sadoveanu, Mihai Popescu, Col. Marin Stănescu, Matei Alexandru, Laura Stoica, George Cair, Calea Ialomiţei, Vlad Ţepeş, Şoseaua Găeşti, I.E. Florescu, Ionel Fernic, Stoica Ludescu, Vidin, Constantin Brâncoveanu, Diaconu Coresi.

Totodată, au fost verificate și soluționate sesizările primite din partea cetăţenilor municipiului.

COMPARTIMENTUL PROTECȚIA MEDIULUI

În perioada 29.06.2018-05.07.2018, s-au efectuat acţiuni de control în Microraioanele VIII, IX, XI, XII, Cartier CFR, Aleea Tarndafirilor, prin care au fost verificate asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor şi existenţa depozitelor necontrolate de deşeuri şi a bunurilor abandonate pe domeniul public.

De altfel, în vederea respectării prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere, au fost verificare platformele cu eurocontainere din zonele mai sus menționate.

COMPARTIMENT ACTIVITĂŢI COMERCIALE

S-a acţionat, conform O.G nr. 99/2000 republicată în 2007, pentru verificarea societăţilor comerciale care desfăşoară activitate de alimentaţie publică, obiectivul controlului fiind deţinerea autorizaţiei emisă în acest sens de Primăria Municipiului Târgovişte. S-a constatat că o societate comercială desfășura activitate de alimentație publică fără să dețină autorizație și a fost sancționată contravențional cu amendă.

În plus, s-a acţionat, potrivit  H.C.L nr. 477/2008 cu completările și modificările ulterioare, pe Bulevardul Unirii, Soseaua Găesti și str. Radu cel Mare, în vederea monitorizării comerţului de întâmpinare și a celui ambulant de pe domeniul public. S-au luat măsuri astfel încât dispozițiile legale să fie întocmai respectate.

Biroul Control a aplicat amenzi în valoare de 500 de lei.

În total, în perioada 29.06.2018-05.07.2018, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 30.520 lei.