INFORMARE 28.04.2021

 

Informare

Poliția Locală Târgoviște vă informează că în zilele următoare, pe raza municipiului, vor fi întreprinse acțiuni constante de prevenire și combatere a faptelor antisociale sau a actelor ce pot perturba în vreun fel liniștea și siguranța cetățenilor din municipiul Târgoviște.

În cadrul acțiunilor, principalele obiective urmărite de echipele de polițiști locali vor fi menținerea ordinii și liniștii publice, curățenia și igiena pe domeniul public, consumul de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele prevăzute și autorizate, actele de vandalism pe domeniul public, cerșetoria și vagabondajul, comerțul ambulant neautorizat, poluarea mediului înconjurător sub orice formă.

În scopul asigurării unui trafic fluent și a unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic, se va pune accent pe respectarea regulilor de circulație în municipiul Târgoviște, vizate fiind faptele de oprire, staționare și parcarea autovehiculelor în alte locuri decât cele stabilite prin lege.

Având în vedere faptul că în această perioadă a Sărbătorilor Pascale vor fi organizate și celebrate mai multe activități religioase (Denii și Învierea Domnului), Poliția Locală Târgoviște a luat deja măsuri de organizare, în vederea asigurării și menținerii cu efective de polițiști locali a ordinii și siguranței în imediata apropiere a lăcașelor de cult, astfel încât slujbele religioase să se desfășoare în siguranță, liniște și pace.

Pentru că ne dorim ca toți cetățenii municipiului să se bucure în liniște de un Paște Fericit și plin de speranță, Poliția Locală Târgoviște lansează un apel public la respectarea normelor de conviețuire socială, ordine și liniște în toată această perioadă și să demonstreze același nivel de civism ca întotdeauna.

Vă mulțumim!

Suntem la dispoziția dumneavoastră pentru solicitări, 24/24 ore, la numerele de telefon  0245/921; 0785.212.904 sau 0731.327.436;

POLIȚIA LOCALĂ TÂRGOVIȘTE VĂ UREAZĂ UN PAȘTE FERICIT ȘI PLIN DE SPERANȚĂ, CU SĂNĂTATE DEPLINĂ!!!