DREPT LA REPLICĂ 16.05.2016

 

Către Gazeta Dâmboviței.ro,

În ceea ce privește articolul publicat în data de 15.05.2016, cu titlul Târgoviștea neștiută! Când trotuarul și câteva cartoane înseamnă „acasă” ”, precizăm că, potrivit Art. 6, lit. d) din Legea nr. 155/2010, republicată, Poliția Locală acţionează pentru identificarea cerşetorilor, a copiilor lipsiţi de supravegherea şi ocrotirea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a persoanelor fără adăpost şi procedează la încredinţarea acestora serviciului public de asistenţă socială în vederea soluţionării problemelor acestora, în condiţiile legii”.

Astfel, conform competențelor legale, polițiștii locali au acționat și acționează pentru identificarea și acordarea sprijinului oamenilor fără adăpost, însă, din păcate, în aproape toate cazurile, aceștia refuză ajutorul acordat, așa cum Poliția Locală Târgoviște a precizat în repetate rânduri, prezentând imagini video care să ateste acest fapt.

Mai mult decât atât, trebuie menționat că nu le poate fi încălcat niciun drept constituțional și nu pot fi transportați în centrele sociale împotriva voinței lor. Așadar, lucrătorii Poliției Locale Târgoviște fac tot ceea ce le stă legal în putință pentru a determina persoanele fără adăpost să accepte serviciile centrelor sociale.

Referitor la cazul mediatizat în publicația dumneavoastră, apreciem că persoana care v-a transmis imaginile și v-a oferit declarația prezintă situația într-un mod lipsit de obiectivitate, lezând imaginea Poliției Locale Târgoviște.

Concret, precizăm faptul că, în dese rânduri, cu ocazia identificării pe domeniul public a numitului Iorga Vasile, polițiștii locali în cooperare cu lucrătorii D.A.S. au acționat de fiecare dată cu promptitudine și în sprijinul cetățeanului fiind luate măsurile necesare, respectiv de solicitare a echipajelor medicale și transportul acestuia la unitățile sanitare.

În concluzie, v-am fi recunoscători dacă pe viitor veți cere și un punct de vedere oficial Poliției Locale Târgoviște pentru materialele publicate ce au legătură cu instituția noastră.