COMUNICAT DE PRESĂ 20.07.2017

 
Polița Locală Târgoviște aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Târgoviște
faptul că se află în derulare o campanie de identificare a locurilor si spațiilor
neautorizate de pe raza municipiului, unde sunt hrăniți si crescuți câini
comunitari.
În acest sens, au fost efectuate verificări în teren, inclusiv la locația din str.
George Coșbuc, nr. 3, din Târgoviște, ocazie cu care lucrătorii din cadrul
Compartimentului Protecția Mediului au constatat că pe terenul proprietate
privată al numitei T.S. sunt crescuți și hrăniți 7-8 câini comunitari
nesupravegheați.
Terenul de la adresa mai sus menționată se află într-o stare insalubră, degajând
mirosuri pestilențiale, acesta fiind împrejmuit înspre calea de acces cu un gard
de plasă.
În aceste condiții,câinii comunitari identificați reprezintă un real pericol
pentru cetățenii si trecătorii din zonă, întrucât pot ieși în str. G. Cosbuc.
Proprietara terenului respectiv a fost sancționată contravențional cu amendă în
valoare de 350 lei, conform H.C.L. nr. 477/2008.
Totodată, lucrătorii de poliție locală au luat măsura sesizării și a altor organe
competente, respectiv D.S.P. Dâmbovița și D.S.V.S.A. Dâmbovița, în vederea luării măsurilor ce se impun.