Comunicat de presă 16.01.2015

 

Serviciul Circulație din cadrul Poliției Locale Târgoviște informează conducătorii auto că pe strada Calea Domnească, în zona Școlii Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (Școala nr.2), sunt amplasate indicatoare de interzicere “STAȚIONAREA INTERZISĂ”. Conducătorii auto pot opri în zonă maximum 5 minute, dar nu pot staționa. 

Facem aceste precizări deoarece există nenumărate cazuri în care șoferii staționează și încalcă prevederile legale

De asemenea, conform art. 142, lit.f din HG nr.1391/2006 “este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 de metri de colțul intersecției”. 

Iar în sprijinul celor spuse mai sus, vă prezentăm exemplul unor conducători auto, care au staționat în mijlocul intersecției străzilor Calea Domnească și Gimnaziului.stationare_1 stationare_2 stationare_3 stationare_4

În alte situații, conducătorii auto ignoră complet semnele de circulație, staționând neregulamentar, pe contrasens, în zona de acțiune a indicatorului OPRIREA INTERZISĂ. S-a întâmplat pe Bdul Independenței, vizavi de Judecătoria Târgoviște, iar contravenientul este un “apărător” al legii. Timpul de staționare a fost de aproximativ jumătate de oră.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform legii.

oprire_1

oprire_2

oprire_3

De la 01.01.2015 până în prezent, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au întocmit 227 de precese verbale de constatare a amenzilor, 141 de avertismente și 86 de amenzi în valoare de 21.668 lei..